Transcriere acte de stare civilă

Durata serviciului: 15 minute
Programarea este obligatorie: un solicitant = o programare. Persoana care solicită concomitent transcrierea cîtorva acte de stare civilă va înregistra o singură programare
Termenul de soluționare este de circa 60 zile de la data depunerii cererii
- întocmirea dosarului cu eliberarea certificatului de naștere moldovenesc pentru copilul născut în Republica Cehă- gratuit
- întocmirea dosarului cu eliberarea certificatului de căsătorie moldovenesc înregistrată în Republica Cehă – 15 euro.
Cetățeanul Republicii Moldova care a înregistrat acte de stare civilă pe teritoriul Republicii Cehe (copii născuți, căsătorie, divorț) este obligat să declare faptele de stare civilă și să le înregistreze corespunzător în registrul de stare civilă al Republicii Moldova.
În baza cererii declarantului și a certificatului de stare civilă ceh, tradus și legalizat corespunzător, autoritatea Republicii Moldova va înregistra actul de stare civilă eliberând în acest sens certificat moldovenesc.
Pentru transcrierea actului de stare civilă solicitantul va prezenta:
- buletin de identitate cu fișa de însoțire sau pașaport valabil moldovenesc în original și fotocopie (în cazul buletinului de tip nou fișa de însoțire nu este necesară / dacă un părinte sau soțul/soția este cetățean străin, se va prezenta copia actului de identitate al acestuia).
- actele de stare civilă, după caz (certificatele de naștere moldovenești ale părinților, de căsătorie).
- Dosarul de transcriere a actului de stare civilă este transmis spre examinare Agenției Servicii Publice și după aprobare Ambasada întocmește actul și emite certificatul moldovenesc transcris.
- Termenul de soluționare estimativ este de 45 zile din data depunerii cererii pentru transcrierea și eliberarea certificatului și nu poate fi urgentat. Odată inițiat procesul trebuie finalizat, din care motiv se recomandă persoanei care planifică să părăsească Republica Cehă în acest termen, să transcrie actul în Republica Moldova la serviciul teritorial de stare civilă.
- De regulă procedura transcrierii în Republica Moldova are loc în termen redus de 1-3 zile și se poate face și prin reprezentant împuternicit prin procură autentificată notarial. Procura se poate autentifica la Ambasadă. Pentru informații adiționale recomandăm să verificați rubrica acte notariale.
- Se recomandă persoanei care solicită transcrierea certificatului de naștere al copilului născut în Republica Cehă, cu perfectarea ulterioară a pașaportului pentru copil, efectuarea programării prealabile pentru pașaport la o distanță de minim 60 zile de la data depunerii cererii pentru transcriere.
- Cererile pentru transcrierea certificatului de căsătorie a părintelui înregistrată în Republica Cehă și transcrierea certificatului de naștere a copilului născut în Republica Cehă pot fi depuse în același timp.